 |
|
Stimati colegi,
Vă aducem la cunoştinţă că, în urma deciziei adoptate de
CLGE (Comité de Liaison des Géomètres Européens / The European Council of Geodetic Surveyors), la Praga in martie 2008, ţara noastră a fost aleasă pentru onoarea de a găzdui în anul 2010 a 2-a Conferinţă Europeană de Cadastru şi Adunarea Generală a acestui for internaţional.
|
Cele două manifestări se vor desfăşura în Bucureşti în zilele de 6-8 mai, responsabilitatea organizării lor revenind APCGC şi UGR (ca membre ale CLGE), în parteneriat cu ANCPI (ca agenţie guvernamentală, responsabilă pentru activitatea de geodezie, cartografie şi cadastru din România).
Organizatorii au ales ca locaţie pentru lucrările Conferinţei şi ale Adunării Generale Palatul Parlamentului, sala “Nicolae Iorga”.
CLGE a fost constituită la Congresul FIG (Fédération Internationale des Géomètres) Congress, din anul 1972 la iniţiativa a reprezentanţilor a 7 state membre ale EEC (Comunitatea Economica Europeana), în scopul implementării în cadrul relaţiilor profesionale din Geodezie, Cartografie şi Cadastru a principiilor Tratatului de la Roma de constituire a Comunităţii Economice Europene (precursoarea Uniunii Europene).
Începând din anul 2007, România este membră a GLGE, fiind reprezentată de APCGC şi UGR, asociate ca entitate profesională. În prezent, CLGE întruneşte asociaţii profesionale din 31 state europene, din care 27 membre ale Uniunii Europene.
CLGE convoacă la fiecare doi ani „Conferinţa Europeana” (European Conference) având ca principal obiectiv adoptarea de recomandări în scopul armonizării activităţii respective în toate ţările membre UE.
Adunarea Generală a CLGE se convoacă anual, fiecare ţară membră fiind reprezentată de cel mult 2 delegaţi.
Prima Conferinţă Europeana organizată de CLGE a fost găzduită de Franţa la Strasbourg în anul 2008, următoarele fiind programate pentru anii 2010 (Romania) şi 2012 (Germania).
Tema Conferinţei CLGE care se va desfăşura anul acesta în Bucureşti este „Cadastral Surveyor – Paving the way to the Future”.
La lucrările Conferinţei sunt chemate să participe toate organizaţiile profesionale reprezentative din ţările europene, precum şi reprezentanţii agenţiilor guvernamentale de profil din aceste ţări.
Având în vedere dimensiunea europeană a evenimentului respectiv, ca şi oportunitatea de a face cunoscut potenţialul profesioniştilor din ţara noastră, vă rugăm să vă aduceţi contribuţia la buna lui organizare şi desfăşurare şi vă adresăm invitaţia de a participa la această manifestare deosebit de importantă atât pentru evoluţia domeniului nostru de activitate, cât şi pentru afirmarea rolului major al profesiunii noastre pentru societate şi pentru stat.
|
dr.ing. Valeriu Manolache
Presedinte APCGC
|

|
|
 |
 |
|
Stimati colegi,
În anul 1995 Uniunea Geodezilor din România - UGR, împreună cu National Oceanic and Atmospheric Administration - NOAA din SUA, International Federation of Surveyors - FIG şi Ministerul Agriculturii din România, organiza primul Simpozion internaţional “GPS Technology Aplications”. Simpozionul a fost considerat o reuşită deplină şi a condus la afirmarea Uniunii noastre pe plan internaţional.
|
UGR ca membră cu drepturi depline la FIG şi din 2007 a CLGE - Council of European Geodetic Surveyors are după 15 ani onorabila îndatorire profesională, ca împreună cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – ANCPI şi Asociaţia Patronală din Cadastru, Geodezie şi Cartografie - APCGC să organizeze în acest an a 2-a Conferinţă europeană de Cadastru cu tematica“ Cadastral Surveyor – Paving the way to the Future” secondată şi de Adunarea generală anuală a CLGE. Conferinţa şi Adunarea generală vor avea loc în perioada 05-08 mai 2010 la Palatul Parlamentului, sala “Nicolae Iorga”.
Organizatorii consideră că, desfăşurarea acestor manifestări profesionale prestigioase la Bucureşti, vor contribui la dezvoltarea Geodeziei şi a Cadastrului din ţara nostră, la o integrare cât mai judicioasă a preocupărilor instituţiilor şi organismelor profesionale din România în preocupările familiilor similare din Europa.
Consider că este cel mai bun prilej pentru membrii uniunii noastre de a se afirma, prin participarea la acest eveniment profesional-ştiinţific deosebit de important, iar legăturile stabilite cu prietenii şi colegii din Europa, să contribuie la consolidarea uniunii noastre şi pe plan internaţional.
|
dr.ing. Johan Neuner
Presedinte UGR
|

|
|